ORA PĂMÂNTULUI: Competiţia pentru Capitala Earth Hour 2014 în România a început

ORA PĂMÂNTULUI.  Programată pentru 29 martie, în intervalul 20.30 – 21.30, Ora Pământului continuă tradiţia stingerii luminilor în mod simbolic, dar se şi constituie, pentru instituţii, organizaţii şi cetăţeni, într-o nouă oportunitate de a-şi arăta preocuparea pentru mediu şi capacitatea de mobilizare.

În cadrul competiţiei pentru Capitala Earth Hour, lansată de WWF-România în 2012, primăriile din toată ţara s-au întrecut în proiecte de mediu pentru transformarea oraşelor în locuri mai prietenoase cu oamenii şi resursele naturale.

În 2012 şi 2013, în etapa finală a concursului în care au intrat de fiecare dată doar trei oraşe, s-au strâns şi s-au trimis la unităţile locale de reciclare 22 de tone şi, respectiv, 9 tone de PET-uri. Oraşele care au avut cea mai mare contribuţie la aceşti „munţi” de plastic, care altfel ar fi ajuns într-un depozit de deşeuri sau în natură, au fost Bistriţa şi, respectiv, Timişoara. În calitate de Capitale Earth Hour, acestea au găzduit evenimentul oficial al campaniei şi au beneficiat de promovare la nivel internaţional, prin implicarea echipei Earth Hour Global.

Anul acesta, oraşele, reprezentante de primării, instituţii de învăţământ, ONG-uri şi asociaţii locale, centre culturale, biblioteci, muzee sau galerii, sunt invitate să organizeze acţiuni şi evenimente diverse pentru comunităţile lor în decurs de o lună: Luna Earth Hour. La final, oraşul care se va remarca prin acţiuni variate şi cu impact în comunitate şi cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour din 29 martie va câştiga titlul de Capitală Earth Hour.

ORA PĂMÂNTULUI. Reprezentanţii oraşelor pot organiza, printre altele, acţiuni de educaţie ecologică, mini-proiecte de cercetare pe specii sau habitate locale în şcoli/licee, ieşiri în natură, observaţii astronomice, evenimente gastronomice cu produse tradiţionale/producători tradiţionali şi evidenţierea rolului esenţial, dar puţin ştiut pe care aceştia îl au în conservarea naturii în zonele de producţie, expoziţii pe teme de mediu, conferinţe, acţiuni de conştientizare şi responsabilizare a cetăţenilor.

În cadrul competiţiei, oraşele sunt invitate să-şi formeze echipe locale de campanie care să se ocupe de planificarea şi implementarea planului de acţiuni şi evenimente pentru Luna Earth Hour şi să desemneze din rândul membrilor echipei un coordonator al campaniei. Ar urma elaborarea şi implementarea planului de evenimente, inclusiv a evenimentului Earth Hour din 29 martie. După finalizarea campaniei de o lună, oraşele, prin intermediul coordonatorului echipei locale trebuie să trimită organizaţiei WWF-România un rezumat al evenimentelor organizate, într-un formular standard pus la dispoziţie de WWF, precum şi documente-suport ce dovedesc verdicitatea celor comunicate în formular. WWF-România va analiza documentaţia şi va desemna oraşul câştigător.

Înscrierea în concurs se poate face între 3 şi 12 martie, organizarea evenimentelor locale, în perioada 3 – 29 martie, iar trimiterea unui rezumat al evenimentelor organizate şi a documentelor-suport, între 31 martie şi 7 aprilie 2014.

WWF-România va evalua documentaţia trimisă şi va anunţa oraşul câştigător al titlului Capitala Earth Hour pe 15 aprilie.

Regulamentul concursului, formularul de înscriere, precum şi alte detalii legate de competiţie sunt disponibile pe website-ul oficial al campaniei în România: www.ora-pamantului.ro.

ORA PĂMÂNTULUI se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar la nivel internaţional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour, iar în 2010 – 4.500 de oraşe din 128 de ţări. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări.

sursa: realitatea.net

,