Legislatie comunitara

COMUNITARĂ

–          Declarația de la Maastricht din cadrul Conferinței patrimoniului natural al Europei (conferință internațională)

De o importanță deosebită sunt cele două directive: Păsări (1979) și Habitate (1992) pe baza cărora s-a fundamentat rețeaua Natura 2000. Aceasta urmărește să blocheze declinul biodiversității din spațiul european.

–          DIRECTIVA PĂSĂRI (1979) – 79/409, asupra protecției păsărilor și a habiatelor acestora, a identificat 181 de specii și subspecii în pericol

–          DIRECTIVA HABITATE (1992) – 92/43, asupra conservării habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice, a cerut tutror țărilor UE să identifice speciile importante din UE și zonele în care acestea trăiesc.

Statele membre sunt invitate să definească rețele de astfel de habitate sau situri de interes comunitar și să le protejeze în fața activităților economice distructive prin planuri de management al conservării.

Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice are ca scop asigurarea menținerii sau restabilirii unei stări favorabile de conservare a diversității biologice europene prin stabilirea măsurilor specifice atât habitatelor naturale, cât și speciilor sălbatice de floră și faună, ținând cont de exigențele economice, sociale și culturale ale statelor membre.

Directiva este elaborată pe baza principiului anexelor în care sunt specificate tipurile de habitate naturale și speciile de floră și faună de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea unor zone speciale în acest sens, criteriile pentru identificarea siturilor de interes ce vor fi desemnate ca zone speciale de conservare, speciile de floră și faună de interes comunitar ce necesită o protecție strictă, precum și cele a căror exploatare poate fi subiectul unor măsuri speciale de management.

Pentru implementarea prevederilor acestei directive, țările membre au următoarele obligații:

-să evalueze starea diversității biologice și să desemneze zonele ce urmează să fie supuse unui tip special de management, pentru asigurarea unei stări favorabile de conservare.

-să existe o evaluare exactă a planurilor sau proiectelor ce pot avea un impact negativ asupra zonelor respective, și să prevadă în lipsa unor soluții alternative viabile, măsuri compensatorii adecvate

-stabilirea planurilor de management, inclusiv a celor de monitorizare, desemnarea autorităților responsabile cu implementarea acestora, precum și sancțiunile ce vor fi aplicate în cazul nerespectării prevederilor legale.

–          Directiva privind conservarea vieții sălbatice și a mediului natural (D. 89/72), potrivit căreia se va acționa pentru:

-conservarea florei și faunei sălbatice cu valoare biologică, economică, științifică, estetică și cultural-recreativă în beneficiul generațiilor viitoare;

-conservarea habitatelor de care flora și fauna depind, prin instituirea unor zone protejate și a unor reglementări foarte stricte cu privire la gestionarea ecologică a speciilor valoroase, mai ales a celor aflate pe care de dispariție.

DECIZII UE

REGULAMENTE UE